Există multe motive pentru care cineva ar putea lua în calcul plantarea unui gard viu, pe lângă partea estetică. Ar putea fi vorba de izolarea de privirile indiscrete ale trecătorilor, filtru împotriva poluării de pe stradă, protecția pe care o oferă împotriva vântului, delimitarea într-un mod natural a proprietății, dar indiferent de ce alegeți să aveți gard viu, există câteva întrebări pe care cu siguranță le veți pune înainte de a alege soiul de plantă pe care îl veți folosi. (Asta dacă formula magică ‘dați-mi vă rog 3 metri de gard viu’ nu funcționează :D ).

Plante veșnic verzi sau cu frunze căzătoare?  Perete verde sau forme topiare?  Arbuști decorativi prin flori sau numai prin frunze? Combinație de mai multe soiuri sau un singur soi de plantă? Arbuști sau plante cățărătoare?  Gard viu de 2 metri sau bordură de 60 de cm. ? Tufe care înfloresc doar primăvara, sau tufe cu flori pe durata verii?

Plante veșnic verzi sau cu frunze căzătoare?

Majoritatea celor care se gândesc la gard viu, își amintesc prima dată la soiurile arhicunoscute de Buxus (Cimișir) sau la cele de Ligustrum (Lemn Câinesc), asta deoarece sunt printre cele mai folosite soiuri de plante pentru borduri și garduri vii de la noi. Veșnic verzi, cu frunze micuțe și dese, ușor de tuns și de întreținut. Diferența majoră între cele două este ritmul de creștere: Buxus-ul are un ritm de creștere lent, iar Ligustrum-ul crește mai rapid.

Coniferele sunt de asemenea destul de răspândite ca și gard viu, cel mai îndrăgit soi fiind Cupressocyparis leylandii, cunoscut ca și chiparos. Acesta are o nuanță farte plăcută de verde și un ritm de creștere extrem de rapid, chiar și 90 cm/an. Crește nu numai în înălțime, ci și pe lățime, fiind excelent pentru pereți verzi care să vă protejeze grădina de vânt, poluare și de privirile vecinilor. Varianta Gold Rider are o nuanță verde-gălbuie – Chiparosul galben.

Un alt soi preferat pentru garduri vii este Thuja occidentalis ‘Smaragd’,  conifer cu formă conică de un verde intens. Ritmul de creștere este mai lent decât la Leylandii, dar se dezvoltă frumos și este de asemenea rezistent la ger, așa că nu veți avea probleme la finalul iernii, să rămâneți fără gard viu.

Pentru cei care preferă soiurile mai deosebite, recomandăm Chamaecyparis van pelt’s blue, un conifer verde-argintiu, compact, care poate ajunge la 4 m înălțime, Chamaecyparis lawsoniana ‘Ellwoodii’  conifer albastru-închis cu port conic, cu creștere destul de lentă, foarte decorativ. Acesta ajunge la înălțimea de aproximativ 1,50 m. Chamaecyparis lawsoniana „Ellwood’s Empire” este fratele lui Elwoodii, varianta verde-albăstrui, conic și cam de aceeași înălțime. Rezistă cu bine la zonele însorite și supraviețuiește și gerurilor de la noi.

Dacă preferați soiurile de ienuperi, s-ar putea ca Juniperus ‘Blue Arrow’ să fie exact ce vă doriți. Forma conică suplă, culoarea albastră-argintie va da gardului viu un aspect elegant, sobru. Din Juniperus chinensis ‘Mint Julep’ se fac garduri vii de talie mai mică, în jur de 1m – 1,50 m înățime. Acest ienupăr crește la fel de mult în lățime cât crește în înălțime, de aceea pentru garduri vii se poate planta la distanțe mai mare unul de altul.

Desigur există multe alte soiuri de conifere care se pretează la garduri vii, alegerea ține de gusturile fiecăruia în parte și nu în ultimul rând de aspectul general al grădinii. O grădină micuță va arata foarte bine înconjurată de gard viu de talie mica spre medie (Buxus sau Prunus laurocerasus), iar o grădină mare, cu plante de dimensiuni mari va fi frumos încadrată de un gard viu mare, din Leylandii de exemplu.

Dacă vă doriți gard viu veșnic verde, dar să nu fie totuși din conifere, să nu fie nici Buxus și nici Lemnul Câinesc, poate opțiunea următoare vă va fi pe plac. Nu putem să nu menționăm Laurocireșul (Prunus laurocerasus), un arbust foarte cochet cu frunze lucioase, veșnic verde, care arată foarte bine în garduri vii de aproximativ 1,50 m. Laurocireșul este înrudit cu dafinul, dar frunzele acestuia nu sunt comestibile, așa că nu cedați tentației de a le gusta :P Prin luna mai, acesta se umple de floricele albe, nu sunt neapărat decorative, planta este decorativă mai mult prin frunze decât prin flori. După ce trec florile, apar niște bobițe negre pe care mierlele le vor savura cu mare plăcere. Chiar dacă este rezistent la boli și dăunători, totuși poate fi atacat de melcii înfometați din grădina dumneavoastră, care vor gusta cu mult drag din frunzele sale, lăsând tufa răvășită după o cină copioasă a melcilor. Noroc că există soluții împotriva acestor dăunători mâncăcioși (vă ajută domnii de la fitofarmacii).

Cel mai mare plus la plantele veșnic verzi în gardurile vii este tocmai faptul că aveți parte de perete verde tot timpul anului. Chiar dacă restul grădinii își scutură frunzele, vă puteți bucura de o pată mare de culoare chiar și în toiul celei mai cenușii ierni. Minusul ar fi că în loc de floricele colorate și drăgălașe, coniferele vă vor răsplăti doar cu conuri de diferite forme și mărimi, iar planta își va păstra aspectul la fel tot timpul anului. Pentru cei care se plictisesc ușor, acest lucru poate fi chiar deranjant.

***

 partea 1